o zi din viata noastra

O zi din viata noastra

Am sa va povestesc o zi din viata noastra si a unui beneficiar diagnosticat cu boala Alzheimer.

Domnul Y (il vom denumi astfel pentru a proteja identitatea acestuia) este la noi de aproximativ 6 luni, s-a cam ingrasat, recunoastem, ceea ce este un lucru bun, si ne bucuram ca mananca bine J.

Ora 7 dimineata, deschid usa la dormitor, el sta in pat cu ochii atintiti in tavan.

“Buna dimineata domnule Y!!!“

Domnul Y: “Oooooo buna dimineata draga, ce faci? Ai venit?”

“Da, am venit pentru ca mi se facuse dor de tine!”

Domul Y: “Bine, bine, cum a fost la serviciu? Ai avut sedinta? Eu am fost sa ridic pensia si era o coada mare si acum sunt obosit, am luat si niste mere, sunt acolo pe dulap daca vrei.”

Evident ca nimic din toate aceste lucruri nu s-au intamplat, dar ne-am obisnuit si apreciem orice amintire de-a lui din trecut, mai ales ca ne asimileaza ca fiind familia lui.

Il schimb de pampers, ne spalam pe fata, schimbam pijamalele si iesim in living.

In living sunt deja veniti si alti beneficiari, stau pe canapea in asteptarea micului dejun.

Domnul Y: “Buna Dimineata! Ati ajuns? La cat e sedinta?”

Toata lumea ii intra in joc, unii constienti, altii pur si simplu chiar cred ca va fi o sedinta.

Domnul Y: “Cat e ceasul? Au adus astia mancarea? Eu nu am avut timp azi a mananc nimic. Mi-e foame bai, mai aveti?”

Servim micul dejun si este foarte incantat, savureaza fiecare inghititura. Pacientilor ca dl. Y trebuie sa le servim paine fara coaja, totul trebuie sa fie usor masticabil avand in vedere ca mai are 2 dintisori, unu sus si unul jos.

Mananca incet, termina ultimul, dar noi ne bucuram de pofta lui de mancare. Am trecut prin perioade in care nu putea manca nimic si ii administram perfuzii cu vitamine. Este bine acum, este intr-o faza stabila!

Termina de mancat si revenim in living, se uita la televizor dar nu intelege nimic, impreuneaza mainile ca la sedinta si este atent. Dintr-o data se aude vocea lui:

Domnul Y: “Unde sunt actele de la masini? Nu dati drumul la nici o masina fara acte, poate sa vina si ala mare la mine, daca nu au acte nu pleaca din fabrica!”

Este extrem de serios, iar noi ii explicam ca trebuie sa ajunga actele, nu dam drumul la nimic fara acte.

Se relaxeaza, se aseaza mai bine in fotoliu si incepe sa motaie.

Ajunge medicul kinetoterapeutul.

K: “Buna dimineata domnule Y! Ce mai faceti?”

Domnul Y: “Ooooo buna dimineata, ce sa fac astept sa vina astia cu mancare ca mi-e foame rau.”

Este deja ora 9:30 dimineata.

K: “Pai, nu ati mancat nimic pana la ora asta?”

Domnul Y: “N-am mancat nimic si mi-e foame, au zis astia cand ajung cu mancarea?”

K: “Haideti ca sunt pe drum, ajung imediat, dar pana ajung nu lucram si noi putin?”

Domnul Y: “Ce sa lucram? Am dat piesele deja la fabrica, nu ti le-au adus? Unde e ala, ala……?”

K: “Am terminat cu fabrica azi, sa facem putin sport sa ne mentinem sanatosi, ce ziceti?”

Domnul Y: “A nuu, nu pot ca ma doare piciorul asta.”

Nu il doare, asa spune de fiecare data cand e vorba de miscare, dar noi stim asta deja.

Accepta pana la urma cu chiu cu vai, il ia incet, se joaca cu mingea. Nu loveste cu piciorul ci cu mana, ca la volei, dar important e ca vrea J

Se face ora 11, se serveste gustarea. Este ceva usor de obicei, fructe, iaurturi, prajiturele, etc. Astazi este placinta cu mere, fiecare are 2 bucati mari si delicioase.

Domnul Y: “Pai doar atat? Da ma tava aia! Ce sa fac eu cu atata, hai ma ca nu am mancat nimic azi!!”

Ii mai dam, ca nu ne lasa inima. Este amuzant, chiar si cand e suparat are un bun simt extraordinar, fost inginer, un om cu o educatie de exceptie.

Pana la 1:30 motaie pe canapea, mai intervine in discutii, intotdeauna isi spune punctul de vedere si ne invata cum sa facem masinile alea cat mai bine ca sa nu vina aia de sus sa se ia de noi. Ce sa zic, un fenomen J.

Ora 13:30, ora pranzului, mare fericire mare, in sfarsit mananca si el ceva, este singura masa dupa care, daca il intrebi daca a mancat spune DA; bine…primele 10 minute, dar noi intelegem boala si stim ca este un effect al acesteia.

Devine mai activ pe la pranz, prinde putere si se ridica singur din fotoliu, putin adus de spate porneste cu picioarele tarsaite spre terasa.

Sunt in spatele lui, sa il prind daca isi pierde echilibrul, mergem incet catre terasa, domnul Y ia loc pe fotoliu si se uita in gradina.

Domnul Y: “E frumos azi afara, dar cam soare.”

Dupa 5 minute spune ca trebuie sa plece si incetisor cu el la brat intram in casa.

Evident ca ma intreaba cand vin aia cu mancarea ca nu a mancat nimic astazi.

Apoi intram intr-o discutie foarte serioasa!

Domnul Y: “Unde e maica-ta?”

Eu intru in joc imediat, si ii spun ca e la piata sa cumpere una alta.

Domnul Y: “Dar ce vrea sa faca de mancare? Ti-a spus? Du-te si adu servieta aia din hol sa iti dau repede ceva pana nu vine.”

Nu are servieta acolo dar ii duc geanta mea de laptop, pentru ca stim ce va urma.

Cotrobaie in ea ( unde noi am pus deja cateva bancnote de 5 lei) scoate doua dintre ele si le intinde catre mine:

Domnul Y: “Ia de aici sa nu stie maica-ta; nu am mai mult ca ti-as da.”

Ii iau, pentru ca altfel se supari. Ii multumesc il iau in brate, pentru ca da, el deja ma considera fiica lui.

Pana seara are treaba cu prietenul sau, domnul X. Eheeee, domnul X alta poveste de viata.

Domnul X isi doreste doar pateuri cu branza si cu mere. Mereu ne invata cum sa fim atenti cand se coc si sa nu cumva sa vina aia cu controlul. Evident ca noi suntem J.

Dar sa va povestesc o scurta conversatie intre domnul Y si domnul X.

Domnul Y: “Ai verificat masinile?”

Domnul X: “Da, da, am luat masina si am plecat la Ploiesti pana acolo.”

Domnl Y: “Ce Ploiesti ma, aia care fac sedinta sunt de la Ploiesti?”

Domnul X: “Da da, am luat 3 saci de faina de la moara.”

Domnul Y (usor iritat): “Mai omule! Cine ti-a zis sa duci masinile la Ploiesti? Alea nu au acte! Nu iese nici o masina din fabrica fara acte!”

Domnul X (cu un glas mai moale): “2 placinte cu branza, cateva cu mere, 2,3 eclere, cam atata.”

Va dati seama ca oricat de obositi am fi, oricat de grea este ziua noastra, oamenii acestia ne fac sa zambim? Ne fac sa intram in lumea lor, care este poate mai linistita avand in vedere stadiul avansat al bolii pe care o au.

Pana la culcare, mai motaie, mai vorbesc, ne striga, mai pleaca, ii supraveghem, mai povestesc ceva, domnul Y in permanenta vrea sa se asigure ca totul este bine la fabrica, iar domnul X ca prajiturile sunt bune.

Oameni! Da, oameni mari, oameni destepti, oameni trecuti prin viata care au ramas tot cu grijile cotidiene, indiferent de boala.

Domnul Y merge la culcare doar daca ii spunem ca avem sedinta, sau ca mergem sa mancam, o adevarata aventura, deoarece pentru el este abea dimineata.

L-am pus in pat, imi intinde mana fara nimic in ea si-mi spune:

Domnul Y: “La, tine asta si pune-o bine, o sa ne trebuiasca.”

Iau obiectul imaginar din mana lui si ii promit ca il pun bine.

“Noapte buna Domnule Y, ne vedem dimineata!”

Inca vreo ora el are sedinta, sta in pat cu lumina stinsa si tine o prelegere, cu o voce ferma, dar incurajatoare. Ce pot spune, are grija de “subalternii” lui J

Cam asa arata o zi din viata unui beneficiar diagnosticat cu dementa /  boala Alzheimer, iar datoria noastra este sa ii ingrijim si sa le intram in putinele amintiri pe care le mai au. Asa se simt in largul lor, si parametrii medicali au valori normale sau pot fi tinuti sub control.

Povesti sunt multe, fiecare cu a lui si toate merita ascultate: oameni simpli, oameni importanti, OAMENI. Cand boala te loveste, noi, cei de la Centrul Rezidential pentru Seniori TRAI BUN vom fi acolo pentru EI.